Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Abandonul școlar în România este mult peste media Uniunii Europene

Potrivit noilor cifre pentru 2012 date publicitățiide Eurostat, majoritatea statelor membre ale UE au înregistrat progrese în ceea ce privește atingerea obiectivelor educaționale ale Strategiei Europa 2020 privind reducerea ratei abandonului școlar sub 10 % și creșterea procentului de tineri absolvenți de studii superioare (terțiare sau echivalente) la peste 40 % până în 2020. Cu toate acestea, există încă diferențe mari în această privință, pe de o parte, între statele membre și pe de altă parte, între femei și bărbați. În medie, ponderea tinerilor care își abandonează prematur studiile este în prezent de 12,8 % în UE, scăzând de la 13,5 % în 2011. În 2012, 35,8 % dintre persoanele cu vârste între 30 și 34 de ani din UE au absolvit ciclul terțiar de învățământ, față de 34,6 % în anul precedent.

Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a declarat: „Progresele realizate în ceea ce privește atingerea obiectivelor noastre educaționale transmit un mesaj pozitiv în această perioadă de incertitudine economică. În viitor, va fi nevoie de calificări superioare pentru ocuparea forței de muncă, iar aceste cifre demonstrează că numărul tinerilor hotărâți să-și realizeze întregul potențial a crescut. Observăm, de asemenea, că eforturile de a îmbunătăți sistemele de învățământ din Europa și de a le face mai accesibile încep să dea roade. Încurajez toate statele membre să-și intensifice eforturile astfel încât să atingem obiectivele pe care le-am stabilit pentru 2020; acest lucru este valabil în special pentru țările care nu au progresat sau a căror performanță a scăzut față de anul trecut. Invit aceste state să nu-și precupețească eforturile și să urmeze numeroasele exemple de bune practici.”

În 12 state membre (Austria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia și Suedia) rata abandonului școlar a scăzut deja sub obiectivul de 10 % preconizat în Strategia Europa 2020, Irlanda situându‑se pentru prima dată la acest nivel. Țările cu cele mai mari rate ale abandonului școlar sunt Spania (24,9 %), Malta (22,6 %) și Portugalia (20,8 %), însă aceste cifre reprezintă un progres față de cele din 2011. Rata abandonului școlar s-a redus cu cel puțin un punct procentual în Germania, Grecia, Irlanda, Letonia și Marea Britanie, însă a crescut în Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia și Suedia.

În anul 2012, în 12 state membre (Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Olanda, Spania, Suedia și Marea Britanie), ponderea persoanelor cu vârste între 30 și 34 de ani absolvente de studii superioare a fost mai mare decât obiectivul de 40 % preconizat în Strategia Europa 2020. Polonia și Slovenia vor depăși cu siguranță acest obiectiv anul viitor. Proporția tinerilor absolvenți de studii superioare rămâne scăzută în Italia (21,7 %), Slovacia (23,7 %), România (21,8 %), Malta (22,4 %), Republica Cehă (25,6 %) și Portugalia (27,2 %). Situația cea mai îngrijorătoare o prezintă Bulgaria, unde procentul deja scăzut al absolvenților de ciclu terțiar (26,9 %) a cunoscut o ușoară scădere în 2012.

În general, situația fetelor este mai bună: rata abandonului școlar în rândul lor este cu 24 % mai mică decât în rândul băieților. Diferențele cele mai mari în acest sens au fost înregistrate în Cipru (+58 %), Letonia (+57 %), Luxemburg (+57 %) și Polonia (+55 %), unde rata abandonului școlar în cazul băieților este mai mare decât dublul celei constatate în cazul fetelor. De asemenea, procentul femeilor absolvente de studii superioare este cu 27 % mai mare. Cel mai mare decalaj între sexe a fost înregistrat în Letonia (+85 %), Estonia (+79 %), Slovenia (+68 %) și Bulgaria (+67 %).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Abandonul școlar în România este mult peste media Uniunii Europene
DorohoiNews.ro, 12-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro